Apel la stagii profesionale – KPMG România

AUF a lansat un apel la candidaturi pentru stagii de integrare profesională în cadrul KPMG România. Această ofertă este disponibilă pentru studenții de la științe economice, nivelul Master 2 (Bac+2), înscriși într-o universitate membră a AUF în una din următoarele țări: Albania, Armenia, Bosnia, Bulgaria, Croația, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Polonia, Serbia, Slovacia, Ucraina.

Stagiile au loc la KPMG România, București cu o durată de 6 luni, începând cu octombrie 2015 până în martie 2016. La finele instruirii, celor mai buni stagiari  li se va oferi posibilitatea de a fi recrutați în grupul KPMG.

Stagiul prevede următoarele:

  • indemnizație lunară în sumă de 570 euro
  • transport tur-retur
  • cazare la preț de campus universitar
  • asigurare în caz de boală – accident – repatriere

Mai multe detalii vedeți aici: http://www.auf.org/bureau-europe-centrale-et-orientale/appels-offre-regionales/appel-candidatures-pour-des-stages-dinsertion-prof/

ATENȚIE!! Apel valabil până la 15 mai 2015.