Bursieri Erasmus+ ai ULIM au revenit după un semestru de studii de la Universitatea Valenciennes et du Hainaut-Cambrésis din Franța

Universitatea Valenciennes et du Hainaut-Cambrésis din Franța este una dintre instituțiile partenere de învățământ superior ale ULIM în cadrul Programului Erasmus+, finanțat de Comisia Europeană prin EACEA (Educational, Audivisual & Culture Executive Agency) pentru activități în domeniile educației, culturii, tineretului și sportului, derulat în perioada 2014-2020. De la studiile de un semestru din Franța au revenit, recent, următorii bursieri ai ULIM din cadrul Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism – Cristina Cuzminschi, Victor Podobnîi, Cristina Manic (toți studenți în anul II) și Constantin Dascăl (anul III).

Conform organizatorilor, cu un buget total de 14,7 miliarde de euro, pe o perioada de șapte ani , Erasmus+ își propune să contribuie la dezvoltarea competențelor și a capacității de inserție profesională prin oferirea unor oportunități de educatie, formare și activități de tineret sau sport. Vă prezentăm primele relatări ale studenților ULIM referitoare la experiența Erasmus+ în Franța.

Victor Podobnîi:

”M-am convins de faptul că RM nu poate urma decât vectorul european”

Am avut marea ocazie să fiu unul dintre studenții ULIM,  câștigător al unei burse ERASMUS+, la Universitatea Valenciennes et du Hainaut-Cambrésis din Franța, la Facultatea de Litere, Arte și Stiințe Umanistice. Din start am fost primiți cu căldură de corpul didactic de acolo, care ne-a fost de mare ajutor, în toată perioada.  Timp de un semestru, am reușit să-mi fac mulți prieteni din diferite colțuri geografice ale lumii, cărora le-am povestit despre R. Moldova, limba și cultura noastră.

Am  ales să fac studiile anume în Franța, deoarece este vorba de o universitate din Uniunea Europeană, unde am acumulat o experiență apreciabilă de studii.
Dacă aș face o comparație dintre pregătirea academică oferită la Valenciennes sau cea de la ULIM, pot afirma cu certitudine, că nu am rămas în urmă. Din contra, la unele capitole suntem bravi, în special, în ceea ce privește aplicarea tehnologiilor informaționale moderne în precesul educațional. Este un avantaj că facem studiile, la ULIM, pe un sistem de module, fapt pentru care ai noștri colegi francezi ne-au apreciat.

Am locuit într-un cartier universitar ce dispune de două restaurante și un complex sportiv uriaș, destinate pentru cei 11.000 mii de studenți.
Această experiență mă va ajuta în viitorul meu profesional și, totodată, am reușit să înțeleg mai bine unele probleme de relații internaționale.  M-am convins de faptul că Republica Moldova nu poate urma decât vectorul european.

Țin să aduc mulțumiri cadrelor didactice ale  ULIM pentru reușitele mele la studii și, în special,  doamnelor Ludmila Coadă și Valentina Ciumacenco pentru sprijin.

Cristina Manic:

”Recomand tuturor studenților să facă parte din marea Familie Erasmus”

Cu ajutorul unei burse Erasmus+, la Universitatea Valenciennes et du Hainaut-Cambrésis, am reușit să mă conving de afirmația scriitorilor și simplilor călători – da, Franța este o țară de vis! Universitatea gazdă din regiunea Nord-Pas de Calais ne-a oferit un schimb de experiență de neuitat. Timp de un semestru academic, am reușit să prindem ritmul de viață francez în cadrul unui alt sistem de învățământ, la care ne-am adaptat rapid.

Am rămas impresionată de procesul de studii din Franța, unde există o colaborare prietenoasă dintre profesori și studenți, accentul se pune anume pe calitatea studiilor și nu pe cantitatea lor. Desigur, Republica Moldova încearcă să efectueze reformele în sistemul educațional, pentru a oferi studenților condiții similare pentru studii europene, totuși, mai există unele lacune în acest sens.

Studiile intr-o nouă formă, noile prietenii cu studenții de alte naționalități, călătoriile, mi-au lărgit orizonturile. Am învățat să fiu mai resposabilă și să apreciez mai mult frumosul în viață. Mă bucură faptul că am fost la înălțime și am reușit să facem cunoscută Moldova multor tineri din lume. Recomand tuturor celor care doresc să aducă puțină culoare anilor de studenție și celor setoși de amintiri unice, să facă parte și ei din marea Familie Erasmus, care oferă schimburi de experiență!

Cristina Cuzminschi:

”Experiența Erasmus+ mă va ajuta în crearea unei cariere de succes”

Experiența academică Erasmus+ este și va rămâne una dintre cele mai importante pentru viitorul meu profesional. Sistemul educational francez diferă mult de cel din R. Moldova. Acolo fiecare student are de prezentat câte unul sau doua proiecte, singurele teme pentru acasă. În rest, sunt mai multe seminare și doar notele A și B. Am studiat multă istorie, geografie, drept și, desigur, limba franceză. Desigur, am avut nevoie de o perioadă de adaptare la Universitatea Valenciennes.

La început, a fost puțin dificil, deoarece încă nu eram obișnuiți să studiem în mediul lingvistic de acolo, însă peste vreo două săptămâni, nu mai aveam astfel de probleme.  Mi-am îmbunătățit semnificativ cunoștințele mele de franceză, acesta fiind scopul meu principal.

Sunt sigură, ca această experiență de studii mă va ajuta în crearea unei cariere de succes. Mi-am făcut prieteni nu doar din Franța, ci și din Italia, Argentina, Mexic, China, Vietnam etc. Sunt de părere că fiecare student din R. Moldova măcar o dată trebuie să-și încerce puterile și să beneficieze de o asemenea mobilitate universitară, o șansă de a cunoaște o societate cu mult mai evoluată.

Angelina Olaru, Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM