Cristina Baleyste, șefa Oficiului de Legătură NATO în Republica Moldova în vizită la ULIM

La 1 aprilie curent, în contextul zilelor de Autoguvernare Studențească la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism (FRISPJ) și cu prilejul aniversării a 70 de ani de la fondarea NATO, șefa Oficiului de Legătură NATO în RM Cristina Baleyste a efectuat o vizită la ULIM, unde a avut o întrevedere cu prorectorul pentru Relații Internaționale conf. univ. dr. Valentina Ciumacenco și decanul FRISPJ dr. Viorica Țîcu.

În cadrul dialogului au fost abordate subiecte referitor la: specificul autoguvernării studențești, activitățile și evenimentele organizate în cooperare cu Centrul de Informare și Documentare NATO de la ULIM (inaugurat în 2014), fiind expuse  și oportunitățile de a dezvolta și de a consolida parteneriate cu mediul academic.

Vizita oaspetelui a inclus și o prelegere publică intitulată „Relațiile RM-NATO: realizări și perspective”, la care s-au întrunit profesorii și studenții, pentru a afla mai multe detalii despre alianța politico-militară NATO. Participanții au fost informați cu privire la scopul primordial al NATO - de a asigura securitate celor 29 de state membre; au luat cunoștință despre amenințările și provocările cu care se confruntă aliații, despre domeniile de cooperare cu țara noastră incluse în Planul Individual de Acțiuni de cooperare a Moldovei cu NATO, dar și despre sarcinile fundamentale ale Alianței.  De asemenea, evenimentul a beneficiat de o sesiune de întrebări-răspunsuri în  cadrul căreia studenții au profitat de posibilitatea de a cunoaște răspunsuri la întrebări chiar din prima sursă, prezentând curiozitate pentru relațiile Alianței cu diverși actori internaționali, gradul de cooperare dintre RM și NATO, valorile și principiile Alianței Nord-Atlantice, dar și pentru politica de apărare și securitatea euro-atlantică.

Conform informațiilor Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al RM, primele contacte ale țării noastre cu Alianța Nord-Atlantică au fost stabilite după declararea independenței RM, iar la 16 martie 1994, la Cartierul General NATO (Bruxelles), a avut loc prima întrevedere a Președintelui RM cu Secretarul General NATO, urmată de semnarea Documentului-cadru al Programului „Parteneriatul pentru Pace”.

 

Serviciul de Presă, ULIM