Skip to main content

Asociația Europeană a Facultăților de Drept 

La 30 iunie 2014, Universitatea Liberă Internațională din Moldova a devenit membră a Asociației Europene a Facultăților de Drept (European Law Faculties Association).

Ceremonia solemnă de înmânare a certificatelor de atestare a statutului de membru a avut loc la Universitatea Yeditepe, Istanbul, Turcia, în perioada 16-18 aprilie 2015. Evenimentul a întrunit circa 130 de participanţi din 34 de ţări de pe toate continentele, dar şi personalități notorii, din domeniul de referință, precum Marc JaegerPreședintele Tribunalului Uniunii Europene cu sediul la Luxembourg şi alţi 27 de rectori, profesori şi avocați cu renume mondial.

Menționăm că Asociația Europeană a Facultăților de Drept (ELFA) a fost constituită în 1995 la Leuven, de către un consorțiu format din peste 80 de Facultăți de Drept din diferite ţări din Europa. Actualmente, membri ai acestei organizați sunt peste 200 de facultăți de Drept atât din Europa, cât şi de peste hotarele ei.

Asociația activează cu statut de forum internațional pentru discuții ce vizează diverse aspecte legale, ce ţin de instruirea în drept. Scopul asociației este de a coordona procesul de reformă a educației juridice în Europa, introducerea unor subiecte noi, promovarea cooperării inter-universitare din Europa şi reprezentarea facultăților de drept în raport cu instituțiile europene, Instituțiile Naționale de Educație şi asociațiile de avocați şi procurori.

ELFA este de asemenea angajată în dezvoltarea de noi modele de utilizare a tehnologiilor de informare şi comunicare (TIC) în educația juridică şi oferă informații şi sprijin pentru membrii săi în acest domeniu care evoluează dinamic. ELFA cooperează cu alte asociații profesionale din domeniul juridic pentru a promova în continuare activitățile legate de educația juridică.

Menţionăm că ULIM este unica instituție din Republica Moldova care face parte din această rețea.

 

Alte detalii privind istoria, activitatea și proiectele ELFA vezi AICI