Erasmus+ - experiența europeană care îi schimbă pe studenții moldoveni

A fi student ULIM înseamnă să ai parte de o gamă largă de oportunități. Una dintre cele mai valorificate de către studenți este Programul Erasmus +, prin intermediul căruia merg în mobilitate academică într-o țară europeană, pe o perioadă de timp definită.

Mihai Zinovei este student în anul II la Facultatea Drept ULIM și a revenit recent din Franța, unde a beneficiat de o bursă Erasmus+ la Universite Polytechnique Hauts de France. Profesorii de la facultate au fost cei care l-au încurajat să aplice dosarul. Ce impresii are studentul despre această experiență, aflați în continuare:

„Inițial mă gândeam că e o altă lume și că nu voi fi înțeles. În realitate însă totul a fost bine. Atitudinea profesorilor era una pozitivă și studenții băștinași mă ajutau ori de câte ori le ceream ajutorul. Totuși, la noi, la ULIM atmosfera este mai caldă și relația dintre profesor-student este mult mai prietenoasă.

Bariera lingvistică am depașit-o ușor, deoarece eram înconjurat de cetățeni francezi. Astfel, cu puțină perseverență mi-am îmbunătățit abilitățile lingvistice. Cea mai mare provocare pentru mine a fost să rezist departe de casă, de cei dragi.

Pentru viitorii studenți care vor decide să meargă într-o mobilitate academică le recomand să învețe bine limbile străine și să perfecteze la timp actele, pentru a evita dificultățile ulterioare”, a relatat Mihail Zinovei.