
La 6 noiembrie curent, la ULIM s-au aflat în vizită de documentare diplomatul rus Andrei Videaichin, atașat al Ambasadei Federației Ruse în RM și Natalia Sapojnicova, șef adjunct al Centrului Rus de Știință și Cultură din Chișinău. Conducerea ULIM reprezentată de Valentina Ciumacenco, prorector pentru Relații Internaționale, Artur Cepuc, consilierul rectorului ULIM și Ludmila Bodnari, director al Departamentului Studenți Străini au purtat discuții cu invitații pe subiecte ce țin de deschiderea unor noi perspective de colaborare educațională între ULIM și instituțiile de învățământ superior din Federația Rusă. De asemenea, a fost vociferată și inițiativa de realizare a unor proiecte și programe de studii comune, cu eliberarea diplomelor recunoscute reciproc, precum și organizarea unor prelegeri publice cu notorietăți din Federația Rusă. Părțile au convenit să seteze prioritățiile și să identifice cele mai oportune direcții de cooperare, pentru asigurarea unei conlucrări cât mai eficiente. În contextul vizitei, distinșii oaspeți au realizat un tur ghidat al universității, având oportunitatea să descopere Aula Federației Ruse, care a fost inaugurată în anul 2009, muzeul „Prieteniei” și alte centre internaționale prezente la ULIM.
08.11.2019