Ina Cirimpei, fost lider influent al studenților ULIM, cu experiență de a lucra în Franța, China, India și Japonia

Ina Cirimpei este una dintre absolventele din anul 2008 cu diplomă de excelență a Facultății Științe Economice și Filialei Francofone Gestion et Administration des Entreprises. Grație pregătirii ULIM la standarde europene, tânăra a urmat doi ani de master în Franța, la Universitatea de la Nice Sophia-Antipolis - unul în inovare și knowledge management, iar altul în marketing și studii de piață. După fiecare master, a efectuat câte un stagiu profesional. Primul de un an a fost în cadrul unei societăți on-line de organizare a evenimentelor, iar al doilea stagiu a fost în Compania Amadeus, lider mondial în soluții IT, unde a fost recrutatată, ulterior, grație prestației reușite în perioada practicii.

Ina Cirimpei a absolvit studiile de licență la ULIM, specializată în business și administrare. Până relativ recent, a activat în Compania Amadeus IT Group, la Sophia Antipolis, Franța, lider mondial în soluții IT pentru sectorul turismului. În calitate de gestionar de portofoliu produse IT, a lucrat cu clienți și parteneri din Europa și Asia. Departe de țară, Ina Cirimpei rămâne a fi recunoscătoare ULIM pentru reușita în viață și carieră.

O pildă de avansare strălucită acasă și peste hotare pentru toți tinerii

”ULIM mi-a acordat șansa de a-mi exprima capacitățile de lider, m-a învățat să cutez și să-mi creez oportunități de dezvoltare personală și profesională în țară și străinătate. La ULIM, am învățat că nu există limite în ceea ce am putea deveni și că totul e posibil pentru cei care lucrează mult și îndrăznesc să privească departe. În ultimii ani de liceu hotărâsem să urmez studii în domeniul economic. Am ales să mă înscriu la ULIM, deoarece era unica universitate din Chișinău, care avea o filieră francofonă în domeniul care îmi plăcea”, menționează Ina Cirimpei. 

A studiat limba franceză din fragedă copilărie și a avut mereu o pasiune specială pentru tot ce reprezintă cultura franceză -  la început literatura, tradițiile, mai târziu bucătăria, modul de viață à la française.

”Am obținut o diplomă de licență dublă – a ULIM și Université d’Orléans”

”Acum, când sunt de jure cetățean francez, această pasiune e cu atât mai vie. În Franța am urmat doi ani de master, la Universitatea de la Nice Sophia-Antipolis.

La ULIM, am apreciat mult sprijinul inițiativei studențești și profesorii care motivau studenții să fie activi și să profite de studiile universitare la maximum. Colaborările internaționale ale ULIM cu instituții academice și profesori din alte țări mi-au fost de o utilitate enormă.

Spre exemplu, în cadrul colaborarii ULIM cu Université d’Orléans, am obținut o diplomă de licență dublă – a ULIM și Université d’Orléans. În afara cunoștințelor obținute, acest fapt a facilitat accesul la stagii profesionale în Franța și rămâne a fi o referință de valoare în CV-ul meu”, povestește Ina Cirimpei.

A rămas în istoria ULIM și ca lider influent în campus, ocupând funcția de președintă a Senatului Studențesc, în perioada 2005-2007. ”În această postură, am participat la organizarea multor activități și programe pentru tineri. Aceasta mi-a permis sa călătoresc mult, dar și să cunosc multe persoane interesante din R. Moldova și din alte țări europene. De altfel, conferințele, școlile de vară și alte programe m-au ajutat să avansez în cunoașterea limbii engleze și să dezvolt o rețea de prietenii cu studenți din toată Europa, cu unii dintre care mai țin și azi legătura”, spune absolventa ULIM.

”ULIM m-a învățat să creez oportunități de dezvoltare personală și profesională în țară și străinătate”

Este ferm convinsă de faptul, că tinerii din R. Moldova pot avea carieră de succes în țară, grație pregătirii profesionale și nu depinzând de alți factori. ”Vă ofer un exemplu din propria experiență. În cadrul ultimului an de studii la ULIM, am avut două stagii profesionale - la o instituție bancară și la o întreprindere de telecomunicații. Câteva luni după absolvire, mi s-a făcut oferta de a munci la una din companii, fără nicio pilă. Am refuzat, doar pentru că obținusem între timp o bursă de studii în Franța și urma să plec”, menționează Ina Cirimpei.

Absolventa ULIM reușește să se adapteze și să se afirme extraordinar în mediul profesional din străinătate, experiența sa fiind o pildă pentru mulți tineri de la noi.

”Adaptarea într-o țară străină este un proces ce ia timp, fiind o deschidere spre tot ce e nou. În prezent, sunt dublu expatriată, deoarece am trăit mult timp în Franța și,  recent, am emigrat în Olanda. Schimbarea mediului de trai te transformă din interior. Încerc să păstrez valorile cele mai importante din toate culturile cu care am interacționat îndeaproape. Activând într-un mediu multinațional, am ajuns la concluzia, că prestarea unor servicii de calitate în ritm rapid sau capacitatea de a lucra eficient atât individual, cât și în echipă, se apreciază peste tot în lume”, zice Ina Cirimpei.

”Sfatul meu studenților de azi - să profite din plin de tot ce le oferă universitatea”

Absolventa noastră este pasionată de lucrul analitic. Pe postul de gestionar de portfoliu de produse, a lucrat la elobararea multor studii de piață și analize de plasare a produselor în Asia. Ina Cirimpei a lucrat la proiecte de importanță strategică, ce au ajutat-o să fie în contact permanent cu diferite culturi, respectiv, să învețe codul profesional de conduită în țări, precum China, India sau Japonia. A călătorit în interese de serviciu, în Taiwan, Hong Kong, Vietnam, Thailanda. Este o activitate intensă și obositoare, dar care te remunerează din plin cu experiență, spune tânăra.

În prezent, Ina Cirimpei și-a luat o pauză în carieră, pentru a studia limba și cultura olandeză. Planifică să reia activitatea profesională în scurt timp.”Sfatul meu studenților de astazi ar fi să profite din plin de tot ce le oferă universitatea -  să asculte atent ce au a le spune profesorii, să descopere cărțile din superbele biblioteci ale ULIM, să-și construiască rețeaua de cunoștințe și prieteni, fie pentru a se distra sau lucra, ulterior, împreună. Visați, cutezați, fixați-vă obiective concrete în viață și fiți încrezători în atingerea acestora!”, îndeamnă Ina Cirimpei, absolventa strălucită a ULIM.

Angelina Olaru, Serviciul de Marketing și Comunicare