Institutul ”Leavitt” și Ambasada SUA continuă investiția în formarea viitorilor juriști

Un grup de procurori, judecători și avocați din SUA și Canada au selectat cei mai buni studenți juriști din R. Moldova, care vor efectua stagii profesionale la instituții de drept occidentale. La ULIM, s-a încheiat marea finală a celei de-a cincea ediții a competiției interuniversitare, organizată, anual, de Institutul ”Leavitt” pentru Dezvoltare Internațională. Câștigătoarele ULIM sunt Nina Sîli, studentă în anul IV și Rodica Ciofu, masterandă la Facultatea Drept. Evenimentul a beneficiat de prezența dlui David Leavitt, directorul institutului american, care a avut un cuvânt de salut și de mulțumire către participanți.

Domnia sa a explicat importanța proiectului pentru R. Moldova, care și-a asumat angajamentul reformării justiției și responsabilitatea partenerilor de-a ajuta statul nostru în formarea viitorilor specialiști. ULIM este gazda prestigioasei competiții, al cincilea an consecutiv, în speranța că R. Moldova va avea pe viitor o justiție echitabilă și transparentă, cu reprezentanți formați și cu ajutorul partenerilor din mediile democratice occidentale.

Un grup de experți americani și canadieni au selectat, la ULIM, cei mai buni studenți de la Drept pentru stagii de practică

Precizăm că ULIM a avut și în anii trecuți studenți selectați de experți canadieni și americani, care au dovedit pregătire excelentă și au obținut rezultate remarcabile în perioadele de practică în străinătate. Iulia Bradu, Loredana Gamurari, Ana Indoitu, Adelina Harunjen și Marius Chirița sunt tinerii juriști, care au avut șansa să studieze sistemul de drept anglo-saxon din interior.

Facultatea Drept din cadrul ULIM în cooperare cu Institutul ”Leavitt” pentru Dezvoltare Internațională desfășoară proiectul  „Măiestria de avocat în RM” -Competiţia Naţională a Procedurii Adversare. 

Meritul aparține ULIM și Institutului ”Leavitt” pentru Dezvoltare Internațională, în colaborare cu Ambasada SUA. Este un proiect extrem de eficient pentru viitorii juriști din R. Moldova, ce reunește procurori, judecători și avocați din Canada și Statele Unite. ULIM este o instituție foarte importantă și influentă în dezvoltarea instituțiilor democratice din RM”, consideră dl. James D. Pettit, ambasadorul SUA, în ceea ce privește proiectul în cauză.

Organizarea, la ULIM, a unei competiții naționale a studenților juriști devine o tradiție anuală, grație căreia, începem a cunoaște viitorii lideri ai sistemului de drept din republică, consideră dl. Alexandru Cauia, decanul Facultății Drept.

Competiția Națională de Procese Simulate Contradictoriale este punctul culminant al Cursului "Educație în domeniul justiției" (JET), realizată cu suportul Departamentului de Stat din Statele Unite în parteneriat cu Biroul Internațional pentru Narcotice și Aplicare a Legii. Studenții Institutului „Leavitt” aplică în practică, cunoștințele acumulate pe parcursul anului academic și a competițiilor regionale. Acestea oferă șansa viitorilor specialiști de a-și dovedi aptitudinile acumulate, între care se numără audierea directă și încrucișată, declarația de deschidere și argumentul final. Astfel, tinerii învață a promova principiile unui sistem juridic etic ce protejează democrația.

Pentru a lectura povestirile studenților ULIM, beneficiari ai stagiilor de practică, în SUA, accesați linkurile:

Institutul ”Leavitt” din SUA contribuie la formarea profesională a unor juriști integri în RM

Despre stagiul de practică la Miami County District Court din Kansas

Stagiu de pregătire în SUA a studenților de la Drept

Adelina Harunjen, studentă la Drept

Angelina Olaru, Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM

FOTO: Andrei Colța