Noutăți

Prima vizită a noului ambasador non-rezident al Statului Israel, la ULIM

Excelența Sa Eliyahu Yerushalmi, ambasadorul non-rezident al Statului Israel în R. Moldova și dl. Mark Basin, primul secretar al Ministerului Afacerilor Externe al Statului Israel, au efectuat o vizită, la ULIM. Diplomații au avut o întrevedere cu rectorul Andrei Galben și prim-vicerectorul Ana Guțu, axată pe aprofundarea cooperării dintre ULIM cu Reprezentanța Ambasadorului Non-Rezident al Statului Israel și Centrul Cultural Israelian. În urma discuțiilor, s-a decis, ca în viitorul proxim, la ULIM să fie organizate cursuri de predare a limbii ivrit, în baza curriculei Ministerului Educației al Statului Israel. Totodată, vor fi încheiate acorduri de colaborare cu acești parteneri.
14.06.2017Mai mult →

Amal Hussein, absolvent din Israel:
”ULIM, o instituție deschisă pentru tineri din străinătate”

Azi, un grup de studenți din Israel au susținut ultimul examen de finalizare a studiilor la Facultatea Psihologie, Științe ale Educației și Asistență Socială. Amal Hussein a urmat masterul la ULIM și doar în doi ani a învățat bine limba română. Își dorește să devină profesor de psihologie în țara sa, nu înainte de a-și continua studiile doctorale. Proiectul de licență a tânărului este despre violența în familie și relațiile între părinți-copii. Proaspătul absolvent ULIM susține că aceasta este o problemă de mare amploare a tuturor țărilor, ce necesită a fi diminuată de specialiștii psihologi.
13.06.2017Mai mult →

Dr. Vitalie Gamurari, membru al juriului unui concurs internațional pe teme de drept umanitar al Crucii Roșii

La Moscova, s-a desfășurat Competiția Internațională de Drept Internațional Umanitar „F.F. Martens”, ediția a XX-a, organizată de Comitetul Internațional al Crucii Roșii. La concurs au participat echipe de studenți de la universități din Rusia, Belarus, R. Moldova, Azerbaidjan și Turkmenistan. Alături de profesori din Belarus, Elveția, Estonia, Marea Britanie, Republica Moldova, Rusia etc., din juriu a făcut parte și dr. Vitalie Gamurari, directorul Școlii Doctorale de Drept ULIM.
13.06.2017Mai mult →

LUMEN, în vizită, la ULIM
Parteneri în promovarea cercetărilor în context mondial

Echipa prestigioului Centru de Cercetări Socio-Umane LUMEN din România a organizat, la finele săptămânii trecute, o masă rotundă pentru cadrele didactice ULIM, intitulată Oportunități în publicarea științifică cu vizibilitate internațională – Editura LUMEN, la 16 ani de excelență editorială. În deschiderea evenimentului, dna Svetlana Rusnac, decanul Facultății Psihologie, Științe ale Educației și Asistență Socială, a subliniat interesul major al cadrelor didactice ale ULIM în ceea ce privește promovarea propriilor cercetări în țară și străinătate.
12.06.2017Mai mult →

Justiția tranzițională în Europa de Sud-Est, analizată de un profesor ULIM, la Universitatea din Sarajevo

Dr. Vitalie Gamurari, directorul Școlii Doctorale de Drept ULIM, a participat la o reuniune internațională, cu tema Justiția tranzițională în contextul promovării democrației și a drepturilor omului în Europa de Sud-Est, organizată la Universitatea din Sarajevo, Bosnia și Herțegovina. Evenimentul a avut loc în cadrul platformei programului de masterat Democrația și drepturile omului în Europa de Sud-Est, instituit de Universitatea din Sarajevo și Universitatea din Bologna, Italia, cu sprijinul UE. Dl. Vitalie Gamurari a dezvăluit bune practici în domeniul justiției tranziționale și nivelul de aplicare a acestora în cazul R. Moldova.
12.06.2017Mai mult →

Ambasadorul Coreei de Sud, la ULIM și noile parteneriate strategice

Azi, la ULIM, Excelența Sa Lee Yang-Goo, ambasadorul Coreei de Sud în R. Moldova și dl. Park Heung-Kweun, ministru adjunct în cadrul misiunii diplomatice a acestei țări, au efectuat o vizită, la ULIM. Într-o atmosferă prietenească, înalții oaspeți au avut o întrevedere cu rectorul Andrei Galben și prim-vicerectorul Ana Guțu. Discuțiile s-au axat, în principal, pe noile parteneriate între ULIM și Coreea de Sud, fiind abordate și relațiile bilaterale dintre statele noastre. Academicianul Andrei Galben a subliniat importanța cooperării dintre R. Moldova și Coreea de Sud, pornind de la faptul că aceasta este un etalon de dezvoltare în plan internațional în toate sferele.
09.06.2017Mai mult →

LUMEN, prestigiosul for științific internațional, la ULIM

La ora aceasta, la ULIM, este în plină desfășurare ediția a III-a a Conferinței Central și Est-Europene LUMEN: Noi abordări în științele sociale și umaniste / 3rd Central & Eastern European LUMEN International Conference New Approaches in Social and Humanistic Science. Până mâine, 10 iunie, LUMEN reunește, la ULIM, cercetători din SUA, India, Serbia, Turcia, Cehia, Israel, Irac, România, R. Moldova etc. Obiectivul esențial al evenimentului, cu caracter academic multidisciplinar, este promovarea excelenței științifice și încurajarea cercetărilor originale, prin abordări noi în științele sociale și umaniste.
09.06.2017Mai mult →

Problemele societăților post-conflictuale, abordate de dr. Vitalie Gamurari, la o conferință internațională a Crucii Roșii

Dr. Vitalie Gamurari, directorul Școlii Doctorale de Drept ULIM, a participat la ediția a XII-a a Conferinței Internaționale Martens Reading – 2017: International Humanitarian Law in Times of Crisis and Change / Legislația umanitară internațională în perioade de criză și schimbare din Sankt-Petersburg, organizată de Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC), Facultatea de Drept a Universității din Sanct-Petersburg și Asociația de Drept Internațional a Federației Ruse. În fața unor experți din 25 de țări, între care din Marea Britanie, Elveția, Franța, Germania, Italia, Coreea de Sud, Siria etc., domnia sa și-a prezentat studiul comparat Justiția tranzițională în context educațional, sub aspectul reconcilierii societăților post-conflictuale.
08.06.2017Mai mult →

Cu experiență solidă din SUA, un profesor ULIM pregătește viitori asistenți sociali pentru un sistem reformat

Experiența în domeniul asistenței sociale din SUA a dlui Anatol Oprea, lector doctorand la Facultatea Psihologie, Științe ale Educației și Asistență Socială (FPȘEAS), este extrem de necesară în formarea viitorilor specialiști la ULIM. După absolvirea studiilor de licență și a celor masterale, cu sprijinul FPȘEAS, domnia sa a aplicat și a fost, ulterior, recrutat de Justice Resource Institute din Boston, unde a beneficiat, timp de 18 luni, de traininguri de formare în asistența socială, conform standardelor americane. Grație bunei sale pregătiri, imediat după terminare, dl. Anatol Oprea a fost angajat, în perioada 2010-2013, la Justice Resource Institute, unde a oferit asistență persoanelor cu dizabilități fizice și mentale.
07.06.2017Mai mult →

Comunicare și antreprenoriat social în diasporă pe experiența Canadei

La ora aceasta, la ULIM, are loc evenimentul de lansare a proiectului Comunicare și antreprenoriat social în diasporă pe experiența Canadei, ce constă din organizarea unui training, susținut, în perioada 5 iunie - 15 iunie, de dr. Ala Mândâcanu, șefa Comunității Moldovenilor din Québec. Seminarul este organizat în cadrul Programului Diaspora Engagement Hub Reîntoarcerea profesională a diasporei. La eveniment, participă studenți, jurnaliști, specialiști în comunicare, lideri ai asociațiilor neguvernamentale.
05.06.2017Mai mult →