Rectorul Universității Vistula din Polonia deschide seria de conferințe publice cu invitați speciali

Universitatea Liberă Internațională din Moldova a dat start seriei de conferințe publice cu invitați speciali, ca parte a evenimentelor de celebrare și recunoștință a 30 de ani de existență și excelență în educație. Seria poartă numele fondatorului ULIM, Academician, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Andrei GALBEN.

Cu acest prilej, la 7 februarie curent, comunitatea academică ULIM a avut onoarea să-l aibă ca prim prezentator pe dr. hab. prof.univ. Wawrzyniec KONARSKI, Președintele Senatului, Rector al Universității Vistula din Varșovia, Polonia care a conferențiat pe tema: "Etnicitate, naționalism și politică. Prolegomene la terminologia și exemplificarea tradițiilor etno-naționale de vârf din Europa Centrală în cea mai nouă perspectivă istorică". (Prezentarea poate fi accesată la acest link).  

”Legătura dintre etnicitate, naționalism și politică în Europa Centrală își păstrează încă poziția, deși într-o formă diversificată din punct de vedere politic. Ea depinde, printre altele, de combinația dintre structura etno-națională a societăților și experiențele istorice ale celor patru state identificate cu această regiune.  Factorul de mai sus contează mai ales în Ungaria și Slovacia, în timp ce în Polonia și Republica Cehă are o influență moderată ”, a concluzionat invitatul în încheierea conferinței publice, susținută în cadrul vizitei sale oficiale la ULIM.

Evenimentul s-a desfășurat  în sistem hibrid, atât cu participare fizică, în Sala Protocol, cât și în sistem online. Publicul format din cadre didactice și studenți de la facultățile Litere, Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism, manifestând un interes sporit față de subiectul abordat, a avut posibilitatea de a adresa întrebări invitatului special în cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri.  Evenimentul a fost moderat de dr. conf. univ. Valentina Ciumacenco, Prorector pentru relații internaționale. 

În cadrul vizitei Rectorului Universității Vistula la ULIM, însoțit de E. S. Bartłomiej Zdaniuk, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Polone în Republica Moldova, conducerea ULIM a exprimat apreciere și recunoștință pentru această deschidere față de colaborarea cu Universitatea Liberă Internațională din Moldova.

”Exprim gratitudine E. S. Bartłomiej Zdaniuk pentru contribuția esențială adusă de Domnia Sa, la consolidarea imaginii ULIM în rândurile comunității științifico-didactice internaționale. Cu siguranță, colaborarea noastră va fi materializată și în viitor prin proiecte comune”, a menționat rectorul ULIM. 

Subiectul discuțiilor l-au constituit chestiuni de interes comun ce țin de domeniul academic, educațional și cultural, părțile exprimându-și dorinţa reciprocă de a iniția relaţii de colaborare dintre ambele universități.

Rectorul Universității Vistula, dr. hab. prof.univ. Wawrzyniec Konarski, a informat interlocutorii despre activitatea pe care o realizează instituția, precum și despre colaborarea pe care o desfășoară la nivel internațional, manifestându-și disponibilitatea de a lărgi arealul acestor relații, prin semnarea în timpul cel mai apropiat a unui acord de colaborare cu ULIM.

Rectorul ULIM, Ilian Galben, dr. conf. univ, și-a exprimat satisfacția față de inițierea cooperării academice și de cercetare dintre ULIM și una dintre cele mai cunoscute universități internaționale din Polonia.

”Suntem deschiși pentru a coopera și implementa activitățile identificate, fiind convins de necesitatea de a acționa împreună pentru a crea oportunități în vederea  efectuării cercetărilor în domeniile de interes comun, elaborării proiectelor europene şi internaţionale de cercetare, realizării unor schimburi de experiență  etc.”, a declarat rectorul ULIM.  

Prin această vizită oficială, cele două instituții superioare de învățământ au consemnat o nouă etapă în dezvoltarea unei colaborări și prietenii cu rezultate fructuoase pentru ambele părți.

Amintim, evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Ambasada Republicii Polonia în Republica Moldova și face parte din seria lecțiilor publice care se va organiza pe tot parcursul anului 2022, sub egida „30 de ani de excelență în învățământul universitar”, în care întreaga comunitate ULIM-istă celebrează 3 decenii de existență și ascensiune a Universității Libere Internaționale din Moldova.