Se Jong

Centrul de Cultură şi Limbă Coreeană „Se Jong” din cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova (ULIM) îţi oferă posibilitatea să-ţi întăreşti trupul prin muncă şi mintea prin studii, CCLC este ramura verde ce e  gata să-ţi ţină umbră în timp ce vei studia limba coreeană, cultura şi tradiţia Coreei de Sud. 

        Fondat cu sprijinul ambasadei Coreei de Sud la Kiev și a mai multor organizații: Agenţia economică din Coreea, Banca Coreeană, Compania LG, Samsung , Ceragem, în parteneriat cu ULIM.

Centrul de Cultură şi Limbă Coreeană este o premieră pentru țara noastră, unul din obiectivele căruia fiind promovarea relațiilor educaționale, economice și culturale între Republica Moldova și Republica Coreei de Sud. 
        Acordul de inițiere a Centrul de Cultură şi Limbă Coreeană a fost semnat în 23 septembrie 2008, ca rezultat al relațiilor de parteneriat stabilite între Universitatea Liberă Internațională din Moldova și   Ambasada Coreei de Sud.     
        La 5 Decembrie 2008 a fost inaugurat Centrul de Cultură şi Limbă Coreeană din cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova. Grație lansării acestui proiect, Republica Moldova devine membră a rețelei internaționale Oversea Koreans Fundation care are în subdiviziunea ei 93 de ţări şi 584 de organizaţii etc. 
        La deschiderea oficială a Centrul de Cultură şi Limbă Coreeană au participat: Rectorul ULIM, Academicianul Andrei Galben, prim-vicerector ULIM Ana Guţu, Directorul Centrul Cooperare Internațională (ULIM), Dl Gerhard Ohrband, Excelența Sa, Ambasadorul Coreei de Sud, Dl   Park Ro Biek, şi fondatorii centului Dl Han Ho Jin, D-na Kim Won Sim, şi delegaţia “Agenţiei economice din Coreea”.

        Astăzi Centrul de Cultură şi Limbă Coreeană din cadrul ULIM este dotat cu o sală pentru studii echipată modern, un birou performant şi o sală mică pentru conferinţe, materiale didactice, toate sponsorizate de Ambasada Coreei de Sud și “O.K.F”, din Coreea. Cadrele didactice sunt profesori Coreeni cu o bogată experiență de predare: D-ul Han Ho Jijn (Directorul Centrul de Cultură şi Limbă Coreeană), D-na Kim Won Sim (Director Departamentului Limbi Asiatice în cadrul ULIM).                     .
Centrul de Cultură şi Limbă Coreeană tinde să devină un puternic Institut cu aceiaşi denumire”Se Jong” unde studenții vor avea posibilitatea să studieze nu doar, limba coreeană ci şi cultura orizontului Estic etc.                                                       
        Fii student la Centrul de Cultură şi Limbă Coreeană, care, împreună cu Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM), poate deveni calea TA spre Coreea.  

Obiectivele CCLC

· Schimb academic pentru studenții din Coreea și Moldova;
· Schimb academic pentru cadrele didactice din ambele parți;
· Curs de predare a limbii Coreene;
· Organizarea evenimentelor culturale;
· Lucrul in retea cu universitati din Coreea de Sud;
· Intensificarea relatiilor cu intreprinderi din Coreea de Sud;
· Vizionarea filmelor artistice si documentar - informative.
· Organizarea coferinţelor,seminarelor.

 

>> Mobility students

>> Mobility Staff