Studenții ULIM au fost informați despre dispozițiile Schengen privind facilitarea liberei circulații în Uniunea Europeană.

Marți, 15 aprilie, 2014, Dl. Manfred Schulz, Specialist EUBAM în Controlul Procedurilor la Frontieră, a ținut o prelegere publică pentru studenții de la ULIM cu tema: ”Dispozițiile Schengen pentru a facilita circulația liberă în Europa” (Schengen Regulations to facilitate freedom of movement in Europe).

Expertul și-a început discursul prin o scurtă incursiune în istoria creării spațiului Schengen, menționând faptul că procesul desființării controalelor la frontierele interne în întreaga Uniune Europeană a început în 1985. Spațiul Schengen a fost instituit prin Acordul Schengen din 1985 care prevedea eliminarea treptată a verificărilor la frontierele comune. Acordul a fost completat prin Convenția din 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen care stabilea eliminarea finală a controalelor la frontierele interne, precum și o serie de măsuri adiacente necesare.

Tot odată, specialistul a ținut să definească ceea ce înseamnă spațiul Schengen, menționând că participarea la spațiul fără controale la frontierele interne înseamnă că țările membre:

•   nu mai efectuează verificări la frontierele lor interne (și anume, frontierele dintre două state care fac parte din spațiul Schengen);

•   și-au intensificat controalele, care trebuie să îndeplinească criterii clar definite, la frontierele lor externe (și anume, frontierele dintre un stat care face parte din spaţiul Schengen și un stat care nu face parte din spaţiul Schengen).

În continuare, dl. Schulz a declarat că comisia Europeană lucrează în vederea consolidării normelor Schengen în scopul întăririi acestei cooperări. Pentru ca spațiul Schengen să funcționeze, statele membre ale UE trebuie să dea dovadă de încredere reciprocă. Însă acest proces, de elaborare și implementare a normelor care ar facilita procesul de liberă circulație în UE, după cum s-a demonstrat, necesită foarte mult timp.

În același context, au fost menționate și măsurile de securitate pe care UE le-a implementat pentru a asigura securitatea zonei Schengen. Pentru garantarea acest fapt, statele membre au intensificat cooperarea polițienească, în special prin intermediul urmării transfrontaliere și al supravegherii transfrontaliere, precum și al Sistemului de Informații Schengen (SIS). Astfel, eu fost aduse exemplu tehnologiile IT moderne implementate la frontieră și care facilitează traficul în cadrul acesteia.

În concluzie, expertul EUBAM a menționat că datorită Acordului Schengen, peste 400 de milioane de europeni pot călători fără pașaport. În fiecare sunt efectuate peste 1,25 miliarde de călătorii în scop turistic pentru a ne vizita prietenii și rudele în întreaga Europă, fără a ne confrunta cu obstacole birocratice la frontierele interne.

Evenimentul a fost moderat de către dna Viorica ȚÂCU, Lector superior, Facultatea de Istorie și Relații Internaționale, ULIM și a fost organizat de către EUBAM în colaborare cu Centrul pentru Cooperare Internațională ULIM.