Noutăți

Directorul CCI Valentina Ciumacenco a participat la Forumul internațional „Triangle 2017”

La 23-24 martie curent, Doamna Valentina Ciumacenco, Directoarea Centrului Cooperare Internațională (CCI) și lector la Catedra Filologie Germanică, a participat la cea de-a III-a ediție a Forumului internațional Triangle 2017, cu genericul Promovarea cooperării internaționale pentru consolidarea triunghiului cunoașterii în Republica Moldova.
28.03.2017Mai mult →

ULIM, partener în organizarea Simpozionului Național KREATICON din Iași

Săptămâna trecută, ULIM a fost partener în organizarea Simpozionului Național KREATIKON - Creativitate - Formare – Performanță, desfășurat la Universitatea Petre Andrei din Iași. Personalități academice din România și R. Moldova s-au reunit la această manifestare de amploare, ce promovează diverse forme de creativitate, ca modalități de formare a tinerilor și de iesirile din blocaje în această perioadă de criză.
28.03.2017Mai mult →

Tot mai mulți tineri din RM vor să cucerească Țara Marelui Zid

La finele săptămânii trecute, ULIM a găzduit, tradițional, preselecția națională a Concursului Internațional de Competențe Podișorul Chinezesc, edițiile a XVI-a pentru studenți și a X-a pentru elevi, organizată de Institutul CONFUCIUS. Evenimentul a beneficiat de prezența Excelenței Sale Zhang Yinghong, ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în R. Moldova. Din juriu au făcut parte nu doar profesori ai Institutului CONFUCIUS, ci și reprezentanți ai Ambasadei Chinei. Preselecția s-a transformat într-un spectacol de excepție de muzică și poezie chineză.
27.03.2017Mai mult →

14 cercetători francofoni vor beneficia de burse doctorale și post-doctorale, oferite de Guvernul României

14 cercetători cunoscători de limba franceză din universitățile din RM, membre ale Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), vor beneficia de burse de studii doctorale și postdoctorale, oferite de Guvernul României în cadrul Programului de burse ”Eugen Ionescu”. Anul acesta, au fost acordate 90 de burse pentru doctoranzi și cercetători din 21 de țări. Cei 14 cercetători din RM sunt din șase universități membre ale AUF și vor beneficia de burse de cercetare pentru o perioadă de trei luni, în cadrul la cinci universități din România. Domeniile lor de cercetare cuprind: medicina, dreptul, economia, chimia.
23.03.2017Mai mult →

60 de ani de la formarea comunităţii europene
Evoluțiile UE și integrarea RM

La inițiativa Delegației UE în RM, Centrul de Informare a UE în cadrul ULIM a organizat, azi, lecția publică, cu tema 60 de ani de la semnarea tratatelor de la Roma şi crearea comunităţii europene, susținută de dr. Mihai Cernencu, conf. univ. la Facultatea de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Jurnalism. La eveniment au participat nu doar studenții domniei sale, ci și toți cei interesați de evoluțiile UE și perspectivele RM în contextul integrării. Cei mai activi participanți au obținut premii, oferite de Delegația UE.
22.03.2017Mai mult →

ULIM a început să ofere acces la o importantă bază de date occidentală

ULIM a intrat în posesia a 125 de titluri recente de la prestigioasa editură Routledge din Marea Britanie, achiziționate prin intermediul proiectului TEMPUS INOTLES (The Innovating Teaching and Learning of European Studies / Predarea și învățarea inovativă a studiilor europene), finanțat de UE. Este a treia tranșă de cărți, editate în ultimiii ani în străinătate, fiind utile pentru studenții și cadrele didactice de la toate facultățile, în vederea studierii procesului de integrare europeană, istoriei și politicilor UE, relațiilor internaționale etc.
22.03.2017Mai mult →

Primul secretar al MAE al Statului Israel a efectuat o vizită la ULIM

Dl. Mark Basin, primul secretar al Ministerului Afacerilor Externe al Statului Israel, a efectuat, azi, o vizită, la ULIM. Domnia sa a avut o întrevedere cu rectorul Andrei Galben, după care a susținut o lecție studenților despre marile realizări ale Statului Israel din ultimele decenii. Aprofundarea relațiilor bilaterale dintre ULIM și Centrul Cultural Izraelian, precum și cu Reprezentanța Ambasadorului Non-Rezident al Statului Israel, a fost tema discuției celor doi oficiali.
21.03.2017Mai mult →

Ziua Internațională a Francofoniei- 2017
ULIM, una dintre cele mai atractive instituții academice francofone din regiune

Cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Francofoniei, azi, 20 martie, a avut loc inaugurarea Săptămânii Francofoniei la ULIM. Studenții de la toate facultățile care studiază limba franceză au organizat o manifestare culturală, la care s-a vorbit și s-au interpretat șlagăre în limba lui Camus. Tinerii noștri dovedesc o bună cunoaștere a francezei și a tendinței de a se integra în spațiul educațional și profesional francofon. Prim-vicerectorul Ana Guțu, membru titular al Consiliului de Administrare și Consiliului Asociativ al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), responsabilă de Filiera francofonă Gestion et administration des entreprises, a atras atenția că ULIM este una dintre cele mai atractive instituții academice francofone din regiune, membră a AUF, ce reunește peste opt sute de universități de pe mapamond.
20.03.2017Mai mult →

Ana Scobioală, absolventa Institutului CONFUCIUS: ”Iubiți școala, precum chinezii!”

Ana Scobioală, una dintre absolventele cele mai cunoscute ale Institutului CONFUCIUS ULIM, a devenit asistentă și traducătoare la Agenția Economică a Ambasadei Republicii Populare Chineze în R. Moldova. Continuăm publicarea istoriei de succes a acestei tinere specialiste, formate intelectual și profesional grație eforturilor personale, sprijinite de profesori din China. Institutul CONFUCIUS a ajutat-o să fie o persoană încrezătoare în forțele proprii. Cu dascălii de aici, care au ajutat-o mereu, și-a împărțit emoțiile, în pregătirile pentru examene și concursuri.
16.03.2017Mai mult →

În prima sa vizită în RM, rectorul AUF s-a întâlnit cu conducerea și studenții ULIM

Dl. Jean-Paul de Gaudemar, rectorul Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF), efectuează prima sa vizită oficială în R. Moldova. Cu acest prilej, domnia a avut o întrevedere cu rectorul Andrei Galben și prim-vicerectorul Ana Guțu, la ULIM. Oficialul s-a întâlnit, de asemenea, și cu studenții francofoni de la noi, însoțit de dl. Mohamed Ketata director regional al AUF în Europa Centrală și Orientală și dna Roxana Țurcanu, responsabilă AUF. Înainte de întrevederea cu rectorul ULIM, dl. Jean-Paul de Gaudemar a participat la o reuniune, unde a prezentat noua Strategie a AUF reprezentanţilor universităţilor membre din Armenia, Azerbaidjan, Georgia, R. Moldova, Rusia şi Ucraina.
15.03.2017Mai mult →