“Un simplu gând poate schimba totul.” Așa începe aventura lui Grițcu Daniel, student la Facultatea de Psihologie, ULIM, care și-a urmărit instinctul și a ajuns în orașul Malaga, Spania. Daniel ne împărtășește primele impresii despre acestă experiență academică internațională.
Află din această mărturie autentică cum o mobilitate Erasmus+ poate devenii nu doar o oportunitate academică, ci și o călătorie interioară spre dezzvoltare și cunoaștere.
***
“Eram în întuneric, dar am făcut trei pași și m-am regăsit în paradis. Primul pas a fost un gând bun, al doilea, un cuvânt bun, iar al treilea, o faptă bună.” – Friedrich Nietzsche
Încă din adolescență, această frază avea o conotație pozitivă pentru mine, pentru că, practic, ea reprezintă formula succesului sau începutul unei aventuri care îți poate schimba viața. Cu toate acestea, nu am simțit niciodată că mă pot regăsi în acest citat. Privind acum în urmă, nici nu îmi vine să cred că un simplu gând de genul “De ce nu?” m-a adus în orașul care ni l-a dăruit pe Picasso, și anume Malaga. Totodată, îmi vine greu să realizez că un alt gând simplu, precum “Nu am nimic de pierdut”, m-a adus aici, unde sunt înconjurat de prieteni din întreaga lume și de profesori care, prin simpla lor prezență, te motivează să înveți și să crești.
Fiind student la Facultatea de Psihologie, am înțeles cât de important este să ieși din zona de confort, din rutina zilnică, și să te aventurezi în experiențe care îți vor îmbogăți viața cu amintiri prețioase. Doar în astfel de condiții poți descoperi cine ești cu adevărat, ce abilități ai și, cel mai important, cine poți deveni.
De asemenea, vreau să subliniez cât de valoroasă este diversitatea culturală în dezvoltarea unei gândiri deschise. Experiența de a interacționa cu oameni din medii diferite îți modelează o percepție mai clară și mai autentică asupra lumii, eliberată de stereotipurile născute din necunoaștere. Revenind acasă, poți aduce cu tine nu doar amintiri, ci și schimbări, idei noi, o viziune mai largă asupra vieții.
Acum vorbesc din perspectiva unei persoane care încă se află în această experiență și care nu știe ce îi vor aduce următoarele luni. Dar un lucru pot spune cu certitudine: această oportunitate m-a învățat că nu există probleme, ci doar provocări, iar singurul lucru pe care trebuie să-l decidem este cum le privim – ca obstacole sau ca oportunități.
Mulțumesc mult #ULIM, întregii echipe care a făcut posibilă această experiență, în mod special dnei Prorector Ciumacenco Valentina, pentru aceste oportunități unice!







