Skip to main content

Dafina Gercheva, coordonator rezident în RM, încântată de parteneriatul cu ULIMAzi, la ULIM, și-a deschis porțile ediția a VIII-a a Conferinței Symposia Investigatio Bibliotheca, organizată, anual, la ULIM, de Departamentul Informațional Biblioteconomic. La ora aceasta, cei mai importanți specialiști din această sferă din republică iau în dezbatere chestiuni ce țin de modernizarea, promovarea noilor servicii şi produse informaţionale, oferite de bibliotecile universitare și publice.Evenimentul a debutat prin inaugurarea Centrului de Informare ONU, ca în marile universități ale lumii, cu participarea dlui rector Andrei Galben, dnei Ana Guțu, prim-vicerector ULIM, dnei Dafina Gercheva, coordonator rezident al ONU, reprezentant permanent al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în RM și a dnei Elena Cernei, viceministrul Educației.

Rectorul Andrei Galben: ”Deschidrea Centrului ONU -”piatră de temelie”, în contextul globalizării”

Dl. Andrei Galben și-a exprimat satisfacția în ceea ce privește aprofundarea colaborării între ULIM și ONU, subliniind rolul important al acestei organizații internaționale la nivel regional, continental și, îndeosebi, mondial. ”Deschiderea Centrului de Informare ONU, la universitatea noastră, este ca o ”piatră de temelie”, plasată în RM, în contextul globalizării”, menționează domnul academician.

”Evenimentul de la ULIM e ca un simbol al angajamentului ONU de-a consolida eforturile în direcțiile promovării principiilor democrației, drepturile omului, egalității de gen, luptei împotriva corupției, păcii, securității, asistenței umanitare, dezvoltării economice și sociale”, declară dna Dafina Gercheva.

Studenții vor beneficia de manuale, varii surse bibliografice în limbile română, engleză și rusă, cu referire la activitățile desfășurate de ONU pe glob și în RM.

Sperăm ca informațiile disponibile la Centrul de informare ONU, la ULIM, vor spori curiozitatea tinerilor, dar și timpul, pentru lecturi”, spune coordonatorul rezident al ONU în RM.

Nou cadru de dezbateri

Noua structură a Departamentului Informațional Bibliotececonomic oferă un cadru organizat de dezbateri, asigură și extinde accesul comunității universitare la informațiile privind parteneriatului ONU-RM ”Spre unitate în acțiune” în trei domenii prioritare : guvernarea democratică, justiția, egalitatea și drepturile omului, dezvoltarea omului și incluziunea socială, mediul, schimbările climatice și gestionarea riscurilor dezastrelor. Promovarea politicilor, instrumentelor, strategiilor și activităților ONU în scopul formării culturii informației este un obiectiv de prim-plan al Centrului de Informare al ONU în cadrul ULIM.

367 Comments

Leave a Reply