Skip to main content

Vineri, 5 mai curent, la ULIM s-a aflat în vizită E. S. Tomasz KOBZDEJ, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Polone în RM, care a avut o întrevedere cu reprezentanții conducerii ULIM și a susținut o conferință publică în fața studenților, cu genericul: „ Relaţiile moldo-polone în contextul securităţii europene”.
În cadrul întâlnirii, rectorul ULIM, conf. univ. dr. Ilian Galben și prorectorii, conf. univ. dr. Valentina Ciumacenco și prof.univ. dr. hab. Elena Prus, au prezentat înaltului oaspete activitatea, scopurile și progresele înregistrate de comunitatea academică din cadrul ULIM. Dialogul s-a axat pe aspecte referitoare la trasarea unor perspective de realizare a proiectelor și parteneriatelor cu centrele educaționale din Polonia, fiind explorată posibilitatea instituirii unui cadru inovațional, competitiv și atractiv pentru studenți și profesori. În context, rectorul Ilian Galben a transmis mesaj de apreciere și gratitudine, pentru deschidere și colaborare fructuoasă de-a lungul timpului, pe filiera academică. Oficialul, la rândul său, a relevat interesul și disponibilitatea de a identifica mijloace de cooperare și de a promova reforme de cercetare-dezvoltare în sistemul educațional. De asemenea, E. S. Tomasz KOBZDEJ a apreciat potențialul tinerilor și al profesorilor din țara noastră.
Ulterior, în cadrul conferinței publice, moderate de prorectorul Valentina Ciumacenco, E. S. Tomasz KOBZDEJ a susținut în ”Aula Mediatecii” prelegerea pe tematica anunțată: „Relațiile moldo-polone în contextul securității europene”. Tinerii studioși au avut ocazia să afle cîteva asumpţii legate de evoluţia mediului european de securitate în ultimul deceniu direct de la un diplomat european și expert în politica de securitate. Oficialul s-a referit la rolul potențial al Moldovei în cadrul sistemului de securitate european, ținând cont de dezideratul de integrare al republicii în Uniunea Europeană, consfințit în documente şi declarații oficiale, considerate de referință pentru politica externă. Totodată, publicul a aflat mai multe detalii despre Republica Polonia, țară ce reprezintă un exemplu elocvent pentru Republica Moldova, în ce privește procesul continuu de modernizare și democratizare.
Ambasadorul a evocat fazele de evoluție socială și politică, ce au dus la dobândirea unei experiențe prodigioase în dezvoltarea domeniilor precum:  integrare europeană, educație, politică, economie, industrie, infrastructură, sistem de apărare, cultură, diplomație ș.a. De asemenea, în cadrul reuniunii, ambasadorul a avut o intervenție despre Polonia ca stat membru al NATO și a menționat despre susținerea Republici Moldova în procesul de aderare la UE. Studenții au apreciat prezentarea ca fiind una valoroasă și plină de interes, prin participarea activă la sesiunea de întrebări și răspunsuri.
Amintim, evenimentul de astăzi a marcat deschiderea oficială a decadei Zilelor Europei la ULIM care se va desfășura pâna în data de 25 mai curent.

361 Comments

Leave a Reply