La 3 noiembrie curent, a avut loc prima ședință, organizată în format online, cu participarea membrilor grupului de lucru, instituit prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării al Republicii Moldova Nr. 1351 din 26.10.2023.
Subiectul ședinței fiind: elaborarea Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a învățământului superior dual în cadrul studiilor superioare la licență (ciclul I).
În debutul ședinței, cu cuvânt de salut a venit dna Adriana Cazacu-Țigaie, Secretarul de stat, președinta grupului de lucru. Au urmat intervenții din partea reprezentanților Direcției politici în domeniul învățământului superior, MEC, cu referire la reglementările normative privind învățământul superior dual. A fost prezentat Conceptul învățământului superior dual în domeniul general de studii 011 Științe ale educației (0112 Pedagogie preșcolară, 0113 Pedagogie în învățământul primar, 0114 Formarea profesorilor), de către Stela Gînju, șefa Direcției management academic și asigurarea calității, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.
Ulterior, reprezentanții ASEM, UTM și ULIM au prezentat experiența instituțiilor respective în pilotarea învățământului superior dual în anul universitar 2022-2023, în cadrul proiectului ERASMUS+ „Integrating Dual Higher Education in Moldova and Ukraine – COOPERA” (Număr de referință: 617490-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP).
Universitatea Liberă Internațională din Moldova a fost reprezentată la această ședință de către prorectorul Valentina Ciumacenco, coordonator instituțional COOPERA, care a vorbit despre experiența ULIM (realizări, provocări) în pilotarea învățământului superior dual în domeniul general de studiu 031 Științe sociale și comportamentale/domeniul de formare profesională 0312 Științe politice/Programul de master profesional ”Diplomație, Securitate, Business și Comunicare.
Grupul de lucru format, urmează în termen de o lună, să elaboreze proiectul Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a învățământului superior dual în cadrul studiilor superioare la licență (ciclul I).
Direcția politici în domeniul învățământului superior va coordona procesul de elaborare a proiectului Regulamentului-cadru, va perfecta nota informativă la proiect și va asigura consultarea publică a documentului elaborat.