Consiliul European al Limbilor
La 2 iulie curent Rectorul Universității Libere Internaționale din Moldova, Acad. Andrei Galben a primit un mesaj de felicitare din partea Președintelui Consiliului European al Limbilor (Conseil Européen pour les Langues /European Language Council), Domnul Maurizio Viezzi, cu ocazia accepării ULIM în calitate de membru cu drepturi depline al acestui for prestigios.
CEL este o ascociație independentă și permamentă, al cărui obiectiv primordial îl resprezintă ameliorarea cantitativă și calitativă a cunoașterii limbilor și culturilor Uniunii Europene, și nu numai. Asociația a fost lansată oficial în iulie 1997 de către un grup al unor universități europene de prestigiu, cu suportul Comisiei Comunităților Europene. Membership-ul este deschis tuturor instutuțiilor de învățământ superior și tuturor asociațiilor naționale, europene și internaționale ce manifestă un interes sporit pentru cunoașterea și dezvoltarea limbilor.
Membrii CEL sunt implicați sau coordonează diverse proiecte focusate pe politici lingvistice, formări, traducere și interpretariat etc., jucând astfel un rol primordial în funcționarea politicilor universitare, schimbarea de atitudine și soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea academică europeană.
ULIM este unica instituție din Republica Moldova care face parte din această rețea.
Acceptarea universității noastre în CEL denotă o dată în plus calitatea studiilor și a cercetărilor realizate de corpul profesoral-didactic, un rol aparte în promovarea multilingvismului și a multiculturalismului revenindu-i savanților de la Institutul de Cercetări Filologice și Intercultare (ICFI), la care activitează în pare parte cadrele didactice ale Catedrei Filologie Romanică „Petru Roșca”.
Secretariatul permanent al Consiliului European al Limbilor își are sediul la Universitatea Freie din Berlin, Germania.
Vezi AICI Scrisoarea Președintelui CEL adresat Rectorului ULIM
Alte detalii privind istoria, activitatea și proiectele CEL vezi AICI