Skip to main content
Universitatea Liberă Internațională din Moldova a avut onoarea de a găzdui, în data de 10 septembrie o întâlnire de bun venit a studentului american, Gabriel Kelly, alături de reprezentanți ai Ambasadei SUA la Chișinău, dna Joanne Kramb, Atașat pentru educație și cultură și reprezentanții universității gazdă, în persoana prorectorului pentru relații internaționale, Valentina Ciumacenco, decanei Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism, Rodica Panța și  Ludmila Coadă, Coordonator al Centrului de Studii Europene.   
 
Scopul principal al întâlnirii a fost prezentarea oficială a domnului Gabriel Kelly, student cercetător Fulbright din Statele Unite ale Americii, afiliat Universității George Washington DC. Domnul Kelly va desfășura activității de cercetare în cadrul Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism, pe subiectul „Schimbarea generațională și participarea societății civile în Europa postcomunistă”.
 
În cadrul discuțiilor, s-au abordat aspectele legate de integrarea domnului Kelly în mediul academic al ULIM și modalitățile prin care această colaborare va contribui la îmbogățirea experienței academice și la cercetarea tuturor părților implicate. Conducerea facultății a exprimat angajamentul său de a sprijini integrarea și succesul cercetătorului Fulbright, subliniind importanța schimburilor internaționale și a colaborării academice.
 
Reprezentanții Ambasadei au apreciat înalt cooperarea bilaterală și a mulțumit conducerii ULIM pentru parteneriatul eficient și a punctat elementele programului de activitate care urmează a fi implementat în ULIM de către bursier, în perspectiva consolidării relațiilor de colaborare reciproc avantajoasă.
 
Prorectorul ULIM, dr. conf.univ.  Ciumacenco Valentina, a exprimat  gratitudine și apreciere Ambasadei SUA din numele comunității academice a Universității Libere Internaționale din Moldova pentru colaborarea eficientă cu ULIM, care s-a materializat în cadrul mai multor proiecte comune, inclusiv prin susținerea mobilităților academice pentru studenți și profesori cu universități din America precum: Universitatea din  Illinois, Universitatea din Virginia de Est,  Universitatea din Texas, New York College și Universitatea din Florida de Sud, cu care până în prezent instituția noastră menține relații strânse de cooperare.
 
La evenimentul de bun venit al bursierului Fulbright au fost prezenți și alți reprezentanți ai Ambasadei SUA la Chișinău, inclusiv Irina Colin, Coordonator Programe Profesionale, și Maria Crijanovschi, Coordonator Schimburi Profesionale. Această întâlnire a marcat continuarea programului Fulbright la ULIM și a oferit o oportunitate esențială pentru stabilitatea unei relații de lucru productiv între instituții.
 
 
Mai multe detalii din biografia și experiența noului bursier, a se consulta: CV-ul