Astăzi, vă invităm să aflați mai multe detalii despre impresiile frumoase, ale studentelor ULIM, Laurenția Anton, de la Facultatea Drept și Popușoi Daniela, de la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politie și Jurnalism, care se află în mobilitate academică la Afyon Kocatepe University, în Turcia, prin intermediul programului Erasmus +.
”Se spune că poți atinge orice înălțimi dacă dai dovadă de inițiativă. Ce scop am urmărit ? Acela de a descoperi adevăratul potențial al Turciei prin prisma mobilității academice “ Erasmus +”. Experiența noastră începe din momentul în care suntem înmatriculate în calitate de studente la Universitatea Kocatepe din Afyon.
O asemănare dintre Universitatea Liberă Internațională din Moldova și universitatea din Turcia este atitudinea prietenoasă și binevoitoare a profesorilor față de studenți.
Făcând referire la sistemul de învățământ de acasă și cel din AKU, ținem să menționam că la ULIM se învață constant, responsabil și conștiincios pe parcursul anului, iar examenul devine doar o confirmare a muncii depuse. Pe când, sistemul de învățământ turcesc pune accent pe gestionarea individuală a timpului unui student, oferindu-i libertate pentru tot genul de activități extra-curriculare, însă examenul devine o adevărată provocare ce califică cunoștințele.
La etapa actuală am reușit să trecem în revistă locațiile arhicunoscute din țara scăldată de patru mări, profitând din plin de gastronomia variată, cultura desăvârșită și peisajele inedite. Lista noastră a început cu Eskișehir, Pamukkale, Denizli, Istanbul și multe altele urmează! Mobilitatea “Erasmus+” e principala sursa de creare a condițiilor pentru care studenții se pot simți liberi și mândri, capabili și împuterniciți cu propria aventura într-o cultură nouă.”