Skip to main content

Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM) a avut onoarea de a primi, la data de 11 februarie, vizita de curtoazie a Excelenței Sale doamna Dong Zhihua, Ambasadoarea Republicii Populare Chineze în Republica Moldova.

Vizita s-a înscris în contextul consolidării relațiilor de cooperare dintre ULIM și partenerii academici din Republica Populară Chineză, precum și al extinderii dialogului instituțional în domeniul educației și cercetării. În cadrul întrevederii cu Rectorul ULIM, dr., conf.univ. Ilian Galben, au fost abordate direcții de dezvoltare a colaborării în domeniul programelor comune, mobilității academice și proiectelor educaționale dedicate tinerilor.

Totodată, a fost discutată organizarea unor vizite academice reciproce, care să includă prelegeri dedicate politicii externe și diplomației chineze, precum și consolidarea cooperării instituționale dintre ULIM și instituțiile de profil din Republica Populară Chineză.

La discuție au participat și prorectorii ULIM, dr. hab. Elena Prus, dr. Valentina Ciumacenco și dr. Alexandr Cauia, care, la rândul lor, au exprimat aprecierea pentru deschiderea și sprijinul manifestat de Ambasada Republicii Populare Chineze, menționând că această cooperare va genera beneficii atât pentru studenți și cadre didactice, cât și pentru comunitatea academică din ambele state.

De asemenea, Excelența Sa a vizitat Institutul Confucius din cadrul ULIM, unde a avut discuții cu conducerea și corpul profesoral al institutului, apreciind înalt activitatea acestuia în promovarea limbii și culturii chineze și rolul său în facilitarea dialogului intercultural și a înțelegerii reciproce.

Această vizită marchează un nou pas în consolidarea relațiilor de colaborare dintre ULIM și instituțiile de învățământ superior din Republica Populară Chineză.