Noi deschideri academice în cooperarea dintre ULIM și Universitatea Afyon Kocatepe din Turcia
În perioada 14-19 aprilie 2019, un grup format din personal academic și administrativ al ULIM, în frunte cu prorectorul pentru relații internaționale, Valentina Ciumacenco, dr.conf.univ., s-au aflat în mobilitate academică la instituția parteneră, Universitatea Afyon Kocatepe din Turcia (AKU).
Reprezentanții ULIM au participat alături de peste 30 de participanți din 9 țări (Turcia, Franța, Albania, Slovacia, Georgia, Kosova, România, Ucraina și Republica Moldova) la săptămâna internațională organizată de AKU în cadrul Programului Erasmus+, aflată la cea de-a 7-a ediție.
Pe parcursul săptămânii internaționale, membrii delegației ULIM au participat la activități de predare, sesiuni și întruniri de lucru, care s-au axat atât pe schimbul de experiență și împărtășirea bunelor practici, cât și pe noile perspective de cooperare inter-universitară.







