Skip to main content

Ziua de luni, 28 martie, 2022 a fost marcată de vizita la ULIM a E.S. Dl. Gudsi Dursun oglu OSMANOV, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova. Ambasadorul a avut întrevedere cu Rectorul Ilian Galben, dr. conf.univ. și echipa administrativă. Dialogul s-a axat pe analiza stadiului actual al relațiile bilaterale, precum și evoluția acestora. Au fost trasate noi perspective de realizare a proiectelor și parteneriatelor viitoare, fiind explorată posibilitatea instituirii unui cadru inovațional, competitiv și atractiv pentru studenți și profesori, prin intermediul ‘Aulei Azerbaidjan’, inaugurată la ULIM în 2009.
Înaltul oaspete a mulțumit conducerii universității pentru invitație și s-a arătat încântat de reputația și influența de care se bucură ULIM în plan internațional, manifestând disponibilitate și interes pentru identificarea unor noi direcții de cooperare bilaterală și pentru extinderea parteneriatelor interinstituționale și a posibilităților de mobilitate academică cu universitățile din Azerbaidjan.

Subiectul discuțiilor l-au constituit și alte chestiuni de interes comun ce țin de domeniul academic, educațional și cultural, părțile exprimându-și dorinţa reciprocă de a intensifica relaţiile de colaborare dintre ULIM şi Ambasada Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova.

La eveniment au mai participat prorectorii Elena Prus, dr.hab, prof.univ. și Valentina Ciumacenco, dr., conf.univ., cât și alți reprezentanți ai Ambasadei Republicii Azerbaidjan.

În contextul vizitei de documentare, oaspeții au efectuat un tur al universității, vizitând Aula Azerbaidjan, alte structuri importante din cadrul instituției, precum Institutul Confucius, Centrul de Cultură și Limbă Coreeană “Se Jong”, Muzeul universitar, Aula Magnifică, Sala Mare a Senatului și sălile de lectură existente.

 

754 Comments

Leave a Reply