Skip to main content

Centrul de limbă și cultură chineză

Institutul Confucius ULIM

 

Institutul Confucius din cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova (ULIM) este calea ta perfectă pentru a studia limba chineză și a cunoaște cultura și tradițiile Chinei.

Fondat cu sprijinul Ambasadei Republicii Populare Chineze la Chișinău și organizației HanBan (la momentul actual Fundația Chineză pentru Educație Internațională), în parteneriat cu ULIM și Universitatea Pedagogică de Nord-West (NWNU), Lanzhou, China, Institutul Confucius este o premieră pentru țara noastră, unul din obiectivele căruia fiind promovarea relațiilor educaționale, economice și culturale între Republica Moldova și Republica Populară Chineză.

Institutul Confucius din cadrul ULIM a fost inaugurat la 29 septembrie 2009. Grație lansării acestui proiect, Republica Moldova devine membră a rețelei internaționale de centre de limbă și cultura chineză, de rând cu așa țări ca: Franța, Spania, Germania, Austria, Marea Britanie, Cehia, Ungaria, etc.

Astăzi Institutul Confucius din cadrul ULIM este dotat cu două laboratoare lingofonice modern echipate, două auditorii multifuncționale, un birou performant, materiale didactice, sponsorizate de Fundația Chineză pentru Educație Internațională și NWNU. Cadrele didactice sunt profesori chinezi cu o bogată experiență de predare și profesori locali care au trecut pregătire profesională în China.

Institutul Confucius ULIM oferă cursuri de limbă chineză pentru copii și adulți la nivel de cunoaștere începător, intermediar și avansat al limbii, și, de asemenea, specialitatea „Traducător engleză – chineză” la Facultatea de Limbi Străine ULIM. Studenților eminenți este oferită posibilitate să aplice pentru burse de studii în China. Anual IC ULIM organizează activități culturale, cum ar fi Ziua Institutului Confucius, Festivalul chinezesc din mijlocul toamnei, Festivalul chinezesc al primăverii, serie de evenimente ”Colțișorul chinezesc” cu tematici diferite, Tabăra de vară. Finaliștii preselecției naționale a concursului de limbă chineză ”Podișorul Chinezesc”, organizate anual de Ambasada Chinei în Moldova în colaborare cu IC ULIM, primesc posibilitate de a pleca în China pentru a concura în cadrul etapei internaționale a concursului, precum și de a vizita o parte din cele mai faimoase obiective turistice ale Chinei.

Bine ai venit la Institutul Confucius ULIM pentru a învăța limba chineză și a face cunoștință cu cultura milenară a Chinei!

Împlinește-ți visul chinez!

 

Director Institutul Confucius: Mr. Wang Yifeng

Adresă: mun.Chișinău, str.Vlaicu Pârcălab 52, et. IV, bir. 400

Telefon: +373 (22) 22-15-24

E-mail: cimoldova@gmail.com

Web: https://www.facebook.com/icmoldova/

 

 

162 Comments

Leave a Reply